miercuri, 26 martie 2008

Bostan i-a pus gând rău prof. Costică Neagu

Iordache Bostan, inspectorul şef al învăţământului vrâncean pare să fi pus gând rău celui mai bun manager din instituţiile vrâncene, respectiv prof. dr. Costică Neagu, intenţionând să-l împingă pe postul de director al Casei Corpului Didactic din Focşani pe finul său, profesorul Gigu Valentin Dogaru. Întrebat de redactorul Ziarului de Vrancea despre candidatura finului, prof. Bostan i-a făcut publicitatea necesară pentru a accede la acest post. "A avut rezultate bune la olimpiadele judetene si nationale, chiar si in acest an merge cu doi elevi la nationala. Este doctor in filosofie, iar acum urmeaza un al doilea doctorat in istorie. Ce puteam sa fac, sa-i spun sa nu candideze?", spune Iordache Bostan în Ziarul de Vrancea. Mişto, nu? Nu facem apologia prof. Costică Neagu, dar rezultatele obţinute îi dau dreptul să rămână la conducerea acestei instituţii. Poate Iordache Bostan nu are timp să citească, nici să se informeze despre activitatea Casei Corpului Didactic, dar nu are dreptul să se atingă de una din puţinele instituţii din judeţ, pe care politica nu a otrăvit-o şi care face cinste acestei provincii în care mai toate instituţiile de cultură sunt conduse de incompetenţi agramaţi. Nu cred că deputatul Nini Săpunaru îi va da apă la moară inspectorului Bostan pentru a transforma Inspectoratul în SC Cumetria SRL!

vineri, 7 martie 2008

Instituţiile de cultură intră în campanie electorală

Atenţie, vin alegerile locale! Instituţiile de cultură din Vrancea ies din amorţeală şi intră în campanie electorală ca în 2004. Şefi de instituţii culturale care au moţăit în scaunul de director între 2004 şi 2008 vor scoate din nou capul, organizând în această primăvară manifestări culturale şi evenimente electorale. Măcar asta să facă şi ei din patru în patru ani. În rest, legăturile culturale ale Vrancei cu lumea cultă de dincolo de Milcov sunt ca ale lui Băse cu politicienii occidentali sau ale lui Cioroianu cu Miss Condoleezza. Altfel spus yes, yes, yes sau în limbajul lor analfabet, mişto, mişto, mişto...

marți, 4 martie 2008

La Mulţi Ani Stan Niţu!

Stan Niţu, unul din capii revoltei anticomuniste de la Vadu Roşca, din decembrie 1957, sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Întemniţat la Gherla, alături de ceilalţi vad-roşceni, persecutat până în decembrie 1989 şi tratat cu dispreţ după, Stan Niţu este o legendă vivantă a "Vrancei, mândria României". La jumătate de secol de la unul din rarele momente de luciditate din veacul trecut, un La Mulţi Ani din tot sufletul şi ruşine politrucilor reşapaţi din fruntea instituţiilor de cultură din Vrancea, care nu au reuşit să subvenţioneze o lucrare măcar despre acest episod din istoria recentă a României. Prăduiesc zeci de miliarde pe activităţi culturale care nu se desfăşoară decât pe hârtie, dar nu au organizat nicio activitate despre acest eveniment.