miercuri, 9 aprilie 2008

Radio Dada, mergi la şcoală!

În Postul Mare necuratul a mai făcut o victimă : Radio Dada Blog. De data aceasta, colegi de breaslă, pe care nu-i bănuiam de prostie, nici de lipsă de informare, au fost duşi în ispită, necuratul dându-le impresia că privind în trecere la câteva pisanii din bisericile focşănene, au descoperit şi istoria creştinismului de pe malurile Cacainei. Şi cum prostia iese mereu în faţă, autorul articolului ne ia peste picior, trimiţându-ne la arhiva RD, ca şi cum noi scriem materiale inspirate şi documentate din arhiva radioului băştinaş (vezi http://radiodada.wordpress.com). Stimaţi colegi dadaişti, nu ştiu care dintre voi a avut ideea proastă să redacteze acel comentariu, dar dovedeşte că habar nu aveţi ce se publică în presa locală. Un capitol cu "Bisericile Focşanilor" se găseşte în lucrarea mea "Biserici mutilate" (Focşani, 2006). Fragmente din "Bisericile Focşanilor" am publicat în "Ziarul de Vrancea" prin 2005-2006. Cine din cine s-a inspirat când serialul vostru este din 2007, adică la doi ani după primul material publicat de mine? Fie este vorba de ignoranţă din partea voastră şi este firesc, nu cultura contează în acest oraş pentru a lucra într-o instituţie, chiar şi la radio, şi voi o ştiţi foarte bine. Fie este vorba de prostie şi atunci vă spun dragilor să mergeţi la şcoală sau la Bibliotecă! Mai puneţi mâna pe carte, că vă faceţi de râs. Vreţi să public un serial cu erorile istorice din materialele voastre? Sau vă dă cultura afară din cerebel?

miercuri, 2 aprilie 2008

BOSTANIADA

Nu am scris despre acest inspector incult atunci când a făcut afirmaţii triviale despre slujitorii Bisericii, deşi aveam datoria morală să o fac. Nici atunci când l-a confundat pe Spiru Haret cu Moş Crăciun. Cu atât mai puţin când a stârnit panică printre părinţii din Unirea, restructurând Şcoala generală din localitate în Şcoală primară, doar ca să-l aducă pe Florea director la Odobeşti. Însă, politizarea Inspectoratului a depăşit chiar mârlăniile fostului pesedist Mândrescu, eminescologul de la ziarul "Milcovul" - azi liberal tată - care trimitea inspectorii prin şcolile unde profesorii se plângeau la primării că este frig în clasă. Se pare că această sumă de calităţi pedagogice, recte Bostan, ţine morţiş să-şi vadă finul director la CCD. Dacă acest lucru se va şi întâmpla, iar continuarea editării operei complete a geografului Simion Mehedinţi (singurul proiect cu cap şi coadă din Vrancea), precum şi a traducerii în premieră a monografiei localităţii Nereju a ilustrului H. H. Sthal vor fi puse în pericol, trebuie declanşată BOSTANIADA. Este inadmisibil să pui sabia lui Damocles deasupra capului unui om care în 17 ani a editat mai multe cărţi decât toţi profesorii din Focşani la un loc. Nu vreau să cred că liberalii îşi vor atârna la butonieră această mizerie şi mai sper ca Nini Săpunaru să-l tragă de mânecă pe Bostan atunci când celui din urmă gura o ia înaintea creierului, lăudând în faţa presei deşteptăciunea de fin cu "doi doctoraţi", ca să mă exprim pă limba lui Bostan.